duminică, 2 decembrie 2007

BUTOIASUL ATOMIC

Butoiaşul atomic2007 11 29 de Sorin Anghel

Nu e vorba despre Maradona, ci despre Florentin Nicolae (26 de ani), singurul român prezent la Jocurile Olimpice de la Torino în probele de schi alpin pentru băieţi. Braşoveanul legitimat la Dinamo Bucureşti şi-a atras porecla din cauza greutăţii sale. Are 82 de kilograme şi numai 1,67 metri înălţime. Exact ca un butoiaş. ßi atomic, pentru că este specialist în proba de coborâre. çn plus, se dă chiar cu schiuri Atomic. "Sunt singurul din ţară care are tupeul să meargă la adevăratele probe ale schiului alpin, cele de viteză. ßi sunt singurul care are curajul să încalece acele schiuri care se numesc Atomic, de care toată lumea din ţară se fereşte pentru că sunt grele", vorbeşte Nicolae. E exact ca Maradona, slobod la gură.DEZLÅNŢUIT. Rezultatul său la Olimpiada de acum doi ani a fost unul dezamăgitor, dar are o scuză: important este să participi, nu să câştigi. "ßi ce dacă am ieşit pe ultimul loc? Alţii au văzut Jocurile Olimpice de la televizor. Nimeni nu spune că eu acolo am schiat într-un picior din cauza unei accidentări. çn clipa de faţă, cei mai buni schiori din România, eu şi cu Edit Miklos, suntem specialişti în probele de viteză, dar la Campionatele Naţionale nu se mai ţine coborârea şi Super G-ul", spune dinamovistul. Personalitate puternică, Florentin Nicolae are un dinte împotriva celor care pun beţe în roate schiului românesc."Nu îmi câştig existenţa din schi. Fac totul de plăcere şi mă oftic foarte mult pentru că nu suntem trataţi cu respect, ca nişte sportivi"Florentin Nicolae

Niciun comentariu: